Multumesc!

Va multumesc din suflet tuturor celor care imi vizitati modestul blog, si celor ce mi-ati scris un cuvant de incurajare! Nu este redactat la cel mai profesionist mod , insa prin acest „loc de refugiu”, mi-am deschis inima si am impartasit suferintele mele sufletesti! Le multumesc si celor ce ma vor judeca si celor ce vor fi in asentimentul meu!

Tot prin acest blog, m-am adresat omului drag si sper ca intr-o zi, peste ani, sa il gaseasca si, citind, sa imi inteleaga suferinta de acum , chiar daca va fi mult prea tarziu!

Va multumesc inca o data, celor ce nu ma lasati singura aici si imi cititi randurile ce le scriu!

Publicitate

Va fi candva….

Azi, pun capat sperantei de a iubi din nou. Inchei drumul catre inima mea cu lacat greu, din plumbul suferintei mele agatat temeinic de portile ce le inchid in urma ta si in urma iubirii. Iti las tie cheia, omul inimii mele, sa o arunci neglijent si cu nepasare intr-un sertar prafuit al mintii tale si sa o pastrezi o vesnicie!

Iubirea profunda ce ti-am purtat m-a ajutat sa respir aerul sperantei , sa vad lumina bunatatii, sa simt caldura dragostei. Am fost fericita si mandra sa te iubesc, desi niciodata nu vei fi al meu. Si ma doare. Dar durerea, face parte din iubire , nu?

Lacrimile ce mi-au inecat sufletul atata timp, gandindu-ma la tine, grija ca orice durere te-ar putea rapune,respectul pentru ceea ce esti, iubirea ce ti-o port, ma onoreaza!

Rare sunt noptile in care adorm fara a gandul meu sa te caute pe tine….durerea ca nu te pot odihni pe pieptul meu, ca nu pot trai durerile tale, ca nu te pot proteja, dupa puterea mea, de orice te-ar putea rani si gandul ca va veni o zi in care nu voi mai sti nimic de tine, ma sting incet si sigur.

Te vad aproape zi de zi si cu toate astea, esti cel mai strain de inima mea!

Oare cum este sa iti spuna cineva ” te iubesc”?! Oare cum este sa iti spuna aceste minunate vorbe, omul inimii? Cum arata fericirea si in ce se masoara ea? Cum arata bucuria? Cat dureaza ea? De ce oamenii care iubesc din suflet, sunt considerati nebuni? De ce oamenii care iubesc unidirectional, sunt considerati dependenti?

Daca vreodata vei ajunge sa descoperi aceste randuri, peste ani, poate imi vei intelege suferinta ce nu mi-ai inteles acum!

Te voi iubi mereu!!!

Mi-e dor de tine….

Ninge afara! Si in sufletul meu! Afara, totul devine alb si in fiecare dintre noi se trezeste bucuria copilului de odinioara la vederea acestui minunat anotimp. Lipsa grijilor copilariei pe ulitele satului la bunici, farmecul ei, goana dupa jocurile ce ne tineau ocupati si neobositi intreaga zi, ne revine cu nostalgie in suflet, fiecaruia dintre noi la intalnirea cu minunata zapada.

Atunci insa, dupa o zi plina de jocuri , de alergat, de sanius, „picam” rupti de oboseala sub efectul placut al caldurii de la soba din camera micuta a bunicii, dupa ce ne punea pe masa ce avea mai bun si ne rasfata cu vorbe blande si mangaieri pe crestet pana adormeam.

Acum, grijile vietii ne fac oameni mai mari decat suntem de fapt.

Privesc pe geam cum fulgii de zapada se astern cu repeziciune pe pamantul rece. Si seamana atat de mult cu interiorul meu. …lacrimile fierbinti din ochii mei aluneca triste pe sufletul inghetat de suferinta….imi e atat de dor de tine! Nu te pot vedea atunci cand simt, dar te privesc cu ochii inimii,nu te pot auzi atunci cand imi doresc, dar vorbele tale imi rasuna in minte cu fiecare clipa,nu iti pot vorbi oricand, dar soptesc Lui Dumnezeu prin rugaciune,iubirea ce iti port.

Te ador pentru ceea ce esti, chiar daca nu esti al meu,te iubesc din inima, chiar daca niciodata nu voi simti iubirea ta , iti pretuiesc sufletul, chiar daca nu vom merge niciodata pe acelasi drum, iti iubesc inima, chiar daca niciodata nu va bate pentru mine, iti iubesc ochii, chiar daca niciodata nu ma vor vedea pe mine, iti iubesc gura, chiar daca niciodata nu ma va saruta pe mine, iti iubesc trupul, chiar daca niciodata nu il voi putea saruta si ingriji eu, te iubesc pe tine, in mod neconditionat , stiind ca niciodata nu imi vei fi alaturi , te iubesc acum si te voi iubi mereu, chiar daca viata mea va fi goala fara tine si iti voi ramane loiala tie, in ascuns, caci nimeni nu va putea sa te inlocuiasca in inima mea!

Te voi iubi mereu……….

Din nou….fara tine!

Azi m-am trezit cu gandul inabusit de tine! Cati oameni insa ar sti sa faca in mod corect o diferenta intre obsesia pentru un om drag, dependenta de atentia acestuia si ….trairea unui sentiment mult prea profund pentru a putea fi explicat, chiar si pentru un om cu care nici macar nu vrem sa speram sa fim, pentru ca el are alt drum si trebuie sa i-l respectam ,de asemenea pe cei cu care a ales sa si-l imparta ? De ce nu putem admite ca iubirea nu ne-o putem controla, ci doar manifestarea ei ? Uneori nici macar asta, pentru ca iubind intens, ne daruim sufletul si am face orice ne sta in putiinta sa ii fim aproape , simtim sa fim atenti la nevoile lui , din drag, nu din dependenta!

De ce e atat de greu de inteles iubirea, de ce e atat de complicat sa percepem corect intentiile unui om? De ce nu putem privi corect in sufletul lui daca tot vrem sa ii judecam purtarile?

Iubirea este cel mai nobil sentiment, cel mai intens simtamant si cel mai curat mod in care un om poate sluji vietii. Implinita sau nu, impartasita sau nu, iubirea ne face mai buni si chiar si suferinta ce o genereaza uneori, ne maturizeaza mai mult . Iubirea ne creste, ne da curaj, ne da liniste, chiar daca uneori ne ingenuncheaza sufletul de durere .

Iubirea ne renaste, iar si iar………….

Te iubesc atat de mult, pe tine , cel pentru care scriu acum!

As vrea atat de mult, sa gasesti candva aceste randuri!

As vrea atat de mult sa iti amintesti de mine si sa cantaresti corect iubirea ce ti-am purtat cu toata fiinta mea! Iubire pura, iubire nedependenta, neobsesiva, iubire profunda!

Te-am iubit atat de mult!!!

Somn linistit !

Dormi linistit, iubitul meu din suflet ravasit! Am sa veghez din umbra , chipul tau, invaluindu-l in lumina rugaciunii , in gand, caci doar el mi te aduce aproape oricând. Iti odihnesti tamplele dulci pe o perna straina mie, dar care te face fericit! Si voi trimite , noapte de noapte, rugaciunea mea catre Dumnezeu, pentru omul sufletului meu, pana la ultima mea suflare! Si ma vei intalni poate vreodata in visul tau si atunci voi fi cu tine asa cum nu am putut dormi vreodata….odihnindu-ti trupul pe mana mea, pe pieptul meu, pe inima mea! Si voi fericita….pana ce ma voi trezi si voi lua totul de la capat, fara tine! Somn linistit, iubitul gandului meu!

Singuratate….

As vrea sa pot sa schimb durerea celor singuri cu bucuria unui suflet cald. Suntem inconjurati de atatea fiinte, de atatia oameni, de natura ce ne inconjoara atat de bogat prin frumusetea ei….si totusi uneori ne simtim singuri. Lipsa acelui suflet care ne incalzeste viata, ne face sa ne simtim precum o stanca solitara, batuta de vanturi si ploi , ascunsa la umbra tristetii si la care razele soarelui ajung doar sa o usuce mai rau.

Cu toate astea, primim putere si rezistam, cei ce nu am primit destule de la viata.

Poate vei intelege vreodata, tu, omul sufletului meu , cel pentru care scriu aceste randuri , ca te-am iubit infruntand uriase valuri de tristete si am ales singuratatea in chip curat, loiala sa iti raman tie intru toate! Poate vreodata, peste ani, vei descoperi aceste randuri si poate ca te vei regasi in cuvintele mele scrise cu maini tremurande ,cu lacrimi in ochi si cu sufletul sangerand. Poate voi mai locui in amintirile tale atunci sau poate de mult ma vei fi uitat , dar nu asta conteaza. Iubirea ce ti-am purtat in chip curat va ramane scrisa in Ceruri cu litere ce nimeni nu le va putea sterge vreodata….ele raman acolo, la picioarele Domnului, Cel ce mi-a dat sa gust mierea si veninul , iubindu-te atat de mult pe tine!

Iar de va fi sa nu ajunga vreodata la tine, ceea ce am notat aici, ramane-va exemplu pentru cei ce vor iubit la fel ca mine!

Te-am iubit atat de mult!

Te voi iubi mereu….

Nu pot sa iti vorbesc acum….cuvintele ce simt sa ti le spun se strang in inima mea si raman acolo, nerostite …si ma dor! Te rog pe Tine, Cel ce rasari soarele si peste mine si peste el, sa ii oferi in momentele lui de cumpana, linistea ce imi vei fi harazit mie, sa ii oferi in clipa durerii lui, sanatatea mea, sa ii oferi in momentul nefericirii lui, fericirea mea, sa ii oferi in momentul neputiintei lui, intarirea mea, sa ii oferi in timpul lacrimilor lui, bucuria mea! Ofera-i, Doamne, lui….tot ce era al meu! Te voi iubi mereu!

Suflet pierdut….

Mai exista oare oameni care au suferit dupa un suflet ce nu ii poate apartine vreodata? Tu, cititorul meu, cel ce prin bunavointa ta iei la cunostinta durerile mele scrise aici, ai intalnit pe cineva in situatia mea? Ai mai cunoscut oameni care iubesc fara speranta ca iubirea lor ar putea fi vreodata impartasita de omul caruia i-a jertfit ce are mai scump in fiinta sa ? Sunt oare nebuna ca traiesc o iubire ce nu va fi vreodata implinita? Gresesc refuzand sa ma mint pe mine ca voi putea iubi pe altcineva si sa folosesc un om doar ca „pansament” pentru ranile mele sufletesti? Gresesc ca aleg sa traiesc singura dar iubind sincer, chiar daca suferinta uneori ma ineaca decat sa mimez fericirea langa un alt om ce nu l-as putea iubi? Este gresit ca prefer durerea decat sa sacrific viata mea si a altui om , mintindu-l pe el si mintind si inima mea, mimand fericirea si in realitate gandul meu sa fie la altcineva?

Omul ce il iubesc apartine unui alt suflet si niciodata nu voi face nici macar un pas spre el , caci nu mi-as cladi niciodata fericirea mea pe fericirea si lacrimile altcuiva. Il voi pastra in inima mea mereu, in chip curat si aproape sfant, rugandu-ma vesnic pentru el!

Cu multa stima, va rog, stimati cititori spuneti-mi : gresesc????